
Mesajul Consiliului de conducere cu ocazia împlinirii a 22 ani de la înființarea Filialei Cluj
Începem prin a mărturisi că ne-am fi dorit să serbăm împreună acest moment festiv așa cum se cuvine, cu o Conferință de pregătire profesională, urmată de o petrecere reușită, cu un pahar de șampanie.
Suntem optimiști că se întrezărește această posibilitate în viitorul apropiat, recent fiind ridicate restricțiile de către autorități.
Dorim să mulțumim tuturor membrilor Filialei pentru profesionalismul cu care își exercită activitatea, pentru îndeplinirea promptă a obligațiilor profesionale atât în dosarele pe care le gestionează, cât și în relația cu Filiala.
În mod special, adresăm mulțumiri membrilor fondatori ai Filialei noastre, colegilor noștri, Partenie Dumbravă și Mircea-Ștefan Pop, care și-au răpit puțin din timpul lor și au avut disponibilitatea să ne împărtășească câteva amintiri și gânduri despre începuturile profesiei și înființarea Filialei Cluj, precum și despre evoluția profesiei și a legislației.
Nu poate decât să ne bucure faptul că expertiza, cunoștințele, înalta pregătire a membrilor Filialei noastre sunt recunoscute la nivel național de către debitori, creditori, autorități, judecători sindici, care îi desemnează să gestioneze cele mai complexe dosare din întreaga țară.
Încheiem prin a menționa că suntem încrezători că în anii ce urmează vom putea contribui la sprijinirea clienților noștri, prin acordarea de consultanță în domeniul lichidării, insolvenței, pre-insolvenței mediului de afaceri, societăților, profesioniștilor care vor avea nevoie, în eventualitatea unei viitoare crize economice. În continuare, vom menține bune relații de colaborare cu celelalte profesii liberale, cu instituțiile și autoritățile locale (ORC, DGRFP Cluj), cu judecătorii sindici, cu creditorii.
Să ne revedem cu bine!
Consiliul de conducere
Vasile Godîncă-Herlea
Rosana-Gabriela Bica
Ioana-Alexandra Georgiu
Marius-Gheorghe Grecu
Răzvan-Traian Zăvăleanu

Insol Europe

